Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Operaţiune MAI: au fost descoperite…

Operaţiune MAI: au fost descoperite 20 grame de marijuană

Ofiţerii Direcţiei Poliţiei Transporturi a Departamentului de poliție al MAI au descoperit un caz de circulaţie ilegală a substanţelor narcotice. Reţinerea a avut loc la Aeroportul Chişinău, după ce, în urma unor verificări, efectuate de oamenii legii la pasagerii de pe cursa Chişinău – Roma, la o pasageră care urma să plece in Italia, au fost depistate 20 grame de substanță vegetală, similară cu marijuana.

Femeia, în vârstă de 35 de ani, originară din Căușeni, ținea drogurile într-o sacoșă de polietilenă, în bagajul de mână. Audiată de oamenii legii, aceasta a declarat inițial că substanța narcotică îi aparține, motivând că este pentru uz personal.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art.217 al.2 Cod Penal al R. Moldova. Dacă bănuita va fi găsită vinovată de „Circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor fără scop de înstrăinare”, riscă o pedeapsă cu amendă de până la 14 mii de lei sau privaţiune de libertate pe un termen de pâna la 1 an.